PH-ul APEI NU ALCALINIZEAZĂ
Puține mituri din zona sănătății au prins rădăcini mai adânci decât cel al „APEI ALCALINE”. Născut la intersecția dintre marketing agresiv și nevoia oamenilor de soluții rapide, acest concept a fost ridicat la rang de panaceu de către pseudo-specialiști și „guru” ai wellness-ului.
❌Nu există studii clinice solide și nici consens științific care să susțină că pH-ul apei ar avea un efect asupra organismului uman. ‼️Afirmațiile despre apa alcalină rămân, în zona pseudo-științei ambalate comercial, menite să exploateze naivitatea și speranța oamenilor.
❓Și totuși, de ce caută oamenii apă alcalină? Pentru că li s-a spus că ar „alcaliniza” organismul. FALS!
✅În realitate, acidoza apare în contextul bolilor cronice sau al unor alegeri alimentare foarte proaste. Mulți oameni consumă frecvent zahăr, alimente ultraprocesate, fast-food sau cantități mari de brânzeturi maturate, ( TOATE ACIDE) iar apoi speră că o apă alcalină îi va alcaliniza. Nu există așa ceva!!
❌Organismul nu se alcalinizează după mituri sau marketing. Are propriile mecanisme prin care își reglează echilibrul acido-bazic. Problema apare când îl încărcăm constant cu alegeri alimentare nesănătoase. Soluția este mult mai simplă: ELIMINAȚI ALIMENTELE ultraprocesate și zahărul și faceți mișcare ca să nu ajungeți la dezechilibre.
Link pentru carte:
https://bookzone.ro/carte/apa-care-te-vindeca-bkz
Link pentru carte cu autograf:
https://bookzone.ro/carte/apa-care-te-vindeca-bkz-cu-autograf
https://claudiabenea.ro/
https://www.facebook.com/WaterSommelierRo
https://www.instagram.com/water_sommelier_claudia_benea
https://www.tiktok.com/@watersommeliercb
Vezi pe YouTube: https://www.youtube.com/shorts/otVcAtjuBIg