Apa este medicamentul cel mai ieftin pentru organismul deshidratat, dacă a fost consumată atunci când avea nevoie de apă. Deşi acest adevăr este dovedit ştiinţific şi confirmat de viaţa cotidiană, deshidratarea produce în timp boli extrem de grave, pentru a căror tratare costurile medicale sunt substanţiale. De ce să nu cheltuim puţin pe apă în loc să cheltuim mult pe medicamente? Un pahar cu apă, la momentul potrivit, face mult mai mult bine decât orice medicament, oricât de scump, luat pentru a trata boala apărută din cauză că nu am dat importanţă hidratării. Apa este de fapt PREVENȚIE.
Apa şi sărurile sunt indispensabile în toate procesele chimice şi fizice vitale. Orice tulburare sau abatere cu +/- 10% a apei, a sărurilor, a fiecărui electrolit în parte, a raportului dintre diverşi anioni sau cationi duce la tulburări grave. Este un aliment pe care trebuie să-l ingerăm în fiecare zi. Este recomandat să se aleagă una cu cele mai potrivite caracteristici pentru o anumită condiție.
Virtuțile benefice ale apei, cunoscute încă din antichitate, se bazează astăzi pe studii științifice riguros examinate de prestigioase institute de cercetare din întreaga lume.
Apele minerale trebuie văzute ca un complex chimic în care fiecare element interacționează cu celelalte substanțe dizolvate, generând numeroși compuși.
Insuficiența câtorva minerale produce degradarea stării psihice si a tonusului muscular, mai întâi reacționând sistemul nervos central si periferic, apoi dezechilibrul care duce la boală se transmite și la alte sisteme, deoarece între ele este o strânsă interacțiune.
Apa este cel mai ieftin „medicament” de prevenție.
Știați ca deshidratarea afectează sănătatea, echilibrul mental și performanța? Hidratarea de calitate înseamnă cantitate și varietate de minerale NATURALE, pe care le găsești în apele minerale naturale. Organismul beneficiază de proprietățile deosebite, fiind cel mai bun remediu natural pentru a ne păstra sănătatea și imunitatea.