Se vorbește foarte mult despre nitrați și nitriți și cât de periculoși sunt. Cât este adevăr și cât este marketing ?
În fiecare zi auzim reclame la ”apă cu 0 Nitriti”. Dar ce sunt nitrații și nitriții și de ce au devenit o unealtă de marketing?
De fapt NITRAȚII o dată înghițiți se transformă în nitriți ( substanțe mult mai toxice decât nitratii), în urma contactului cu microflora bacteriană a stomacului.
Nitrații și nitriții sunt componenți naturali ai solului și fac parte din ciclul azotului. Sunt îngrăşăminte organice naturale sau azotoase sintetice iar produşii lor de degradare îmbogăţesc solul și se pot acumula în plantele cultivate până la concentrații dăunătoare pentru consumatori când sunt ingrasaminte în exces in sol acumulându-se în plantele cultivate dar și în legumele pe care le considerăm sănătoase. Studiile arată că 70% din nitriți îi înghițim din legume și fructe. De asemenea pot contamina pânza freatică adică apa din fântânile gospodăriilor sau foraje ( vedeți apa îmbuteliată din foraje).
NITRAȚII ȘI NITRIȚII din apa minerală naturală.
În baza a sute de studii clinice și epidemiologice existente, făcute de institute de cercetare la nivel mondial, s-a stabilit o limită admisă, atât pt adulții cât și pentru copii. Pentru adulți limita maxim admisă este de 50 mg/L nitrați, fără niciun pericol pentru sănătate. Apa pentru nou-născuți și sugari să nu depășească 15 mg/L de nitrați. O cantitate mai mare de nitrați/nitriți în apă ar putea fi doar în zonele unde îngrășămintele au fost/ sunt în exces atât încât să contamineze pânza freatică. Așadar apa îmbuteliată din foraje sau fântânile din gospodarii, din zonele agricole, sau limitrofe orașelor mari cum ar fi Ilfov, pot fi contaminate.
Sub nici o formă această cantitate nu o găsim niciodată în apa minerală naturală îmbuteliată căci sunt izvoare subterane departe de orice sursă de poluare sau contaminare.
Realitatea este ca înghițim zilnic aproximativ 100-150 mg de nitrați și nitriți din alimente; mezeluri laptele destinat producţiei de brânzeturi, fructe legume, pe care le considerăm sănătoase. Câteva exemple din alimentație.
Nitratii (azotatii) si nitritii (azotiții) se folosesc pe scară largă, ca aditivi (E-uri), în industria alimentară deși s-a demonstrat toxicitatea lor.
Nitritul de sodiu sau de potasiu, precum și nitrații (E249, E250, E251, E252) sunt utilizați pentru conservarea slăninii, cărnii, șuncii, mezelurilor și a brânzeturilor, pateurilor și lista este lungă.
E249 – Nitritul de potasiu. Fixator de culoare și de conservare pentru carne; afectează capacitatea organismului de a purta oxigenul, efectul fiind o îngreunare a respirației tisulare (anoxie), amețeli, dureri de cap; este un potențial cancerigen; nu este permisă utilizarea în alimentele pentru copii și sugari.
E250 – Nitritul de sodiu. Poate provoca hipereactivitate si alte reacții adverse, potențial cancerigen, utilizarea sa este restricționată în multe țări; se poate combina cu substanțele chimice din stomac, dând naștere la nitrozamina. E251 – Nitratul de sodiu. Se folosește atât la fabricarea acidului nitric, cât și ca aditiv la produsele fermentate din carne.
În schimb ne cramponăm de 4-5 mg de nitrați din apa, gândiți-vă cât mai este până la 50mg/L limita maxim admisă. Peste 95% dintre apele minerale îmbuteliate în România au conţinutul de nitraţi sub valoarea de 5 mg/l. Mai mult decât atât, cercetările făcute de Centrul Experimental al Agriculturii din Michigan pentru Asociația americană a inimii, a fost publicat pe site-ul Clinicii de Nutriție, susține ca nitratii si nitritii în cantități mici ( așa cum sunt în apa), pot avea si un efect benefic pentru sanatatea umana, reducand riscul bolilor cardiovasculare.
http://www.foodnavigator.com/Science-Nutrition/Nitrates-and-nitrites-may-be-nutritious-Study.
În lipsa unor dovezi știinţifice evidente, toxicitatea nitraților s-a transformat practic într-o dogmă și o „unealtă” de marketing care este din păcate promovată fără discernământ pe toate canale media. Adevărul este că apa minerală naturală este un produs ecologic, pură prin origine fiind departe de orice sursa de poluare sau contaminare.
Alegeți apa minerală naturală un aliment sănătos cu valoare nutrițională reală.