Skip to main content

Apa pentru sugari și bebeluși. 

Corpul uman este format, în cea mai mare parte, din apă: 70% în cazul adulților și 85% în cazul sugarilor. Organismul folosește apa în cea mai pură formă a ei, pentru a atinge un echilibru metabolic. Bebelușii necesită cel puțin 150 ml de apă pe zi pentru fiecare kg de greutate corporală. Cantitatea zilnică poate crește până la 250 – 300 ml pe zi în perioadele în care este foarte cald sau dacă au pierderi excesive de greutate. Pentru reconstituirea laptelui praf nu folosim apă de la robinet sau filtre. Apa de la robinet, fiartă sau răcită, nu înseamnă că este bună.  Prin fierbere, doar clorul se elimină și sunt onorate eventualele bacterii, dar metalele grele nu se elimină prin fierbere. Apa filtrată este fără valoare nutrițională, adică nu are pic de minerale. 

 Apa minerală naturală plată exercită o bună acțiune de solvent, cu o dispersie mai bună a picăturilor de grăsime si de precipitare a proteinelor în cei mai fini fulgi ai laptelui praf, făcându-l mai digerabil. De asemenea, determină o încărcătura renală scăzută a substanțelor dizolvate, care favorizează diureza. Apa plata NU SE FIERBE. Prin fierbere, distrugem compoziția chimică, mai exact deconcentrează mineralele. Se încălzește până la maxim 70 grade, atât cât este recomandat pentru preparea laptelui praf.

Nou-născuții și sugarii au, de fapt, o redusă capacitate la nivel renal de a concentra urina, adică pentru a elimina excesul de substanțe dizolvate, economisind apa. De aceea este recomandat ca ei să bea apă cu o compoziție de minerale echilibrată, adică apă oligominerală. SFAT UTIL: Pe eticheta sticlei de apă urmărim cantitatea totală de minerale (reziduu sec) să nu depășească 250 mg/l. În plus, concentrația de sodiu (Na) trebuie să fie scăzută, sub 20 mg/L. Fluorul sa nu depaseasca 1,5mg/L. Exemple:

Carpatina, Aquatique, Bucovina.

Apa pentru copiii în creștere.

Pe măsură ce copiii se dezvoltă, devin din ce în ce mai activi, iar necesitățile metabolice sporesc. Așadar, este necesar să se ajusteze aportul hidrosalin. În perioada de creștere sunt recomandate apele oligominerale, mediu mineralizate și cele bicarbonatate-calcice (pe etichetă, HCO3 să fie mai mare de 400mg/L, iar calciul mai mare de aprox 150 mg/L). De ex. Carpatina roz (chiar dacă scrie Light pe ea, este plată), Borsec, Perla Harghitei, Artesia, Perla Moldovei, Biborțeni. Studiile arată că 85% dintre fețe și 50% dintre băieți nu ajung la o doză zilnică adecvată de calciu. Ei bine, apele bicarbonatate-calcice furnizează calciu în formă ionică, extrem de biodisponibil și sunt, prin urmare, indicate copiilor în creștere, dar și adulților care au lipsă de calciu. În faza de creștere maximă a scheletului, organismul are nevoie de calciu.

Nevoia zilnică a acestui ion este de aproximativ 1.200-1.500 mg. Apele bicarbonatate-calcice sunt recomandate cu tărie în cazul intoleranței sau alergiilor la proteina laptelui de vacă, principala sursă de calciu alimentar. O apă conține macroelemente ( calciu, magneziu, fosfor și sulf) necesare, 100 mg/zi pentru creșterea și dezvoltarea oaselor și microelemente (fier, zinc, iod, seleniu, cupru, crom, mangan, fluor) mai puțin de 100mg/zi. Sunt extrem de importante pentru creșterea sănătoasă a copilului și le găsim în apă. Deși organismul are nevoie de cantități mici de oligoelemente (zinc, mangan, fier, cupru, seleniu, crom, molibden), ele sunt indispensabile vieții. Acestea participă la toate procesele de schimb și sunt deosebit de importante pentru viața celulară.

 

APA ESTE VIAȚĂ!

Bibliografie- Dr Biolog Constantin Munteanu

www.bioclima.ro