TOTUL DESPRE APĂ

CE ESTE APA?

By March 5, 2020 May 2nd, 2020 No Comments

Ce este apa? 

V-aţi gândit vreodată, când deschideţi o sticlă de apă minerală naturala, că sunteţi martorii unui moment unic, în care apa reîntâlneşte atmosfera, după zeci, sute sau chiar mii de ani de peregrinări prin adâncurile întunecate ale pământului? Că picăturile de ploaie din care apa minerală a luat naştere au atins suprafaţa pământului într-o epocă preindustrială, lipsită de poluare, înainte de efectele din atmosferă ale experienţelor atomice?

Apa, cel mai important aliment care nu poate fi înlocuit. Apa este, de fapt, un aliment din toate punctele de vedere: este esențial în reglarea temperaturii corpului, în transportul de nutrienți, în procesele digestive și în menținerea elasticității pielii și a mucoaselor. Apa este SEVA VIETII PE PĂMÂNT!

Romania noastră reprezintă un important rezervor, cu mii de izvoare de apă, în care se găsesc dizolvate săruri minerale naturale. Indiferent de originea lor, compoziţia chimică a apelor minerale este condiţionată de calitatea mineralelor din rocile străbătute de apă în circuitul ei subteran, prin procesul natural de purificare şi filtrare, care are loc în „laboratoarele subterane” ale pământului, în urma lungului circuit al apei prin diferitele formaţiuni geologice, fie de câteva zeci, sute şi chiar mii de ani. În această etapă au loc procese complexe de dizolvare a minerarelor întâlnite în cale, urmate de eventuale precipitări ale altora, de oxidoreducere şi schimburi ionice între moleculele din apă şi rocile predominant argiloase. La nivelul intestinului subţire are loc partea cea mai substanţială a absorbţiei digestive. Apa: în intestinul subţire, apa se absoarbe pasiv, dar o bună parte din apă şi din vitamine sintetizate de către microflora intestinală, se absorb la nivelul colonului (intestinul gros). Pentru ca că este un solvent universal, ea contribuie la transportul nutrienţilor până la ultima celulă. Tot apa asigură buna funcţionare a rinichilor eliminând toxinele din organism. Ficatul reciclează 8 L de lichide/minerale pe zi. Reglează toate procesele de funcționare a organismului, hidratează pielea si lubrifiază mucoasele. O cantitate de 10 – 15 litri de apă circulă în permanenţă la nivelul tubului digestiv, asigurând dizolvarea şi digestia alimentelor. Organismul îşi asigură o parte (insuficientă), din necesarul de minerale din alimente, totuşi, aportul de minerale din apă, venind să completeze necesarul organismului, cu atât mai mult în cazurile în care nu avem o alimentaţie foarte variată şi cu cât fructele şi legumele pe care le mâncăm astăzi cresc adesea pe soluri ale căror resurse minerale au fost de mult timp epuizate sau intens tratate cu chimicale.

Necesarul mediu de apă al organismului uman este de 2,5 litri/zi, cantitate care asigură echilibrul hidric la nivelul corpului. Din acest necesar, 1 litru ar trebui sa provină din mâncare, restul de 1,5-2 litri provenind din apă. Rolul benefic al apei asupra organismului, este amplificat, pe de o parte, de conţinutul acesteia în săruri minerale, iar pe de altă parte de puritatea ei originară, caracterizată prin lipsa totală a contaminanţilor. Puritatea apei din sursa naturală rămâne o parte importantă a calității ei.

Vom povesti si despre minerale ( fiecare in parte), ce rol au, cat de importante si benefice sunt, versus toate celelealte minerale sub forma de suplimente si/sau din alte surse.

Mineralele se găsesc în apă disociate, sub formă de electroliţi: calciul (Ca), magneziul (Mg), sodiul (Na) şi potasiul (K), bicarbonatul (HCO3), clorul (Cl), sulfatul (SO4) şi azotaţii (NO3). La acestea se adaugă oligoelementele reprezentate prin metale şi metaloizi cu o concentraţie redusă atât în apă, cât şi în corpul uman, precum manganul (Mn), fierul (Fe), fluorul (F), siliciul (Si), seleniul (Se), zincul (Zn) Iod, cupru, crom, molibden etc, toate acestea având un rol hotărâtor în constituirea şi funcţionarea organismului uman.